Longines Military Watch – Inspirat dintr-un ceas din anii ’40

Longines-Military-Watch

O apariţie surprinzătoare la Baselworld 2018 a fost Longines Military, poate cel mai interesant ceas retro elveţian lansat cu această ocazie. Este inspirat dintr-un ceas din anii ‘40, pe care Longines l-a furnizat aviaţie britanice, Royal Air Force, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din punct de vedere tehnic, lucrurile sunt clare: are un

Ciorba de peste, 3 Retete care merita incercate

Ciorba-de-peste

Ciorba de peste Exista numeroase retete de ciorba de peste, in functie de zona tarii unde aceasta este preparata sau in functie de pestele folosit. Printre cele mai intalnite tipuri de peste pe care le poti folosi pentru peste se numara: crapul, somnul, stiuca, carasul, platica sau bibanul. Top 3 retete de ciorba de peste

5 lucruri pe care le-am învățat despre oameni din astrologie

ce-inveti-din-astrologie-despre-oameni

1. La prima vedere și în primele interacțiuni oamenii sunt de cele mai multe ori diferiți de ceea ce sunt ei în esență Cu alte cuvinte, și noi avem coperțile noastre. Uneori coperțile sunt mai atrăgătoare decât conținutul. Alteori mai șterse. Nu exprimă mare lucru. Alteori ne fac să părem oameni duri, puternici. Sau dimpotrivă,

Brexit – Un lucru bun? Iată părerea mea despre acest procedeu

Brexit

Nu am ascultat prea multe păreri, din stânga și din dreapta. Până să culeg mai multe perspective, mie mi se pare un lucru bun decizia luată în urma #Brexit. Asta nu mă face neapărat și susținătoare a ei. Ceea ce vei citi în continuare este un exercițiu de echilibristică psihologică și de raportare la eveniment.

Pericole de tip „COLECTIV” în Ploieşti!?

Pericole

După dezastrul produs de incendiul din clubul COLECTIV, a apărut  în mass-media o avalanșă de informații referitoare la funcționarea fără a îndeplinii condițiile de legalitate a mai multor instituții publice sau societăți comerciale ce dețin spații de utilitate publică. Acestea funcționează fără respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor,  existând riscul de producere a

Rețetă de mici – Se fac rapid și sunt delicioși

Reteta-de-mici

Banuiesc ca sunt multi expati carora le este pofta de mici si nu au de unde cumpara pasta de mici gata facuta, asa ca am sa postez 2 retete pe care le-am gasit pe internet. Eu am incercat doar una dintre ele, fara bicarbonat de sodiu din pacate, si a iesit asa-si-asa (am aflat ca

Conceptul hotelier inovator lansat in desert

hotel-in-desert

Unul dintre cele mai cunoscute birouri de arhitectură și design din zona Asiei, PLaT a dat publicității ultimul lor proiect în materie de design și anume Xiangshawan Desert Lotus Hotel. Data de finalizare a proiectului este martie 2013. Arhitecții de la PLaT sunt cunoscuți ca fiind cei care realizează proiecte de clădiri fără a face

Asa, ca de bun venit

ca-de-bun-venit

Mai m-am gîndit. Mai ne-am gîndit. Acesta nu este un mesaj Fulga style, ci este un mod de a începe ceva. Acest ceva. Acest blog care ne va însoţi gîndurile de zi cu zi şi noapte de noapte, impresiile de la un eveniment la altul, trăirile interne, de fiecare dată cînd ne apucă şi cele