Dai declaraţia asta:
Nu regret că nu şi-a dat demisia mai devreme sau că partidul nu l-a retras, nu regret decizia pe care partidul a luat-o de a-l desemna pe Relu Fenechiu ca ministru. Aşa cum am spus de mai multă vreme într-o asemenea variantă, în faţa unei asemenea decizii, chiar dacă ea nu este definitivă şi chiar dacă eu cred până la o sentinţă definitivă în nevinovăţia lui Relu Fenechiu. Evident, din punct de vedere politic, acesta se retrage şi PNL va face o nouă desemnare pentru un titular la ministerul Transporturilor. (gandul.info)
Nu ştiu ce consilieri are Crin Antonescu, omul cu încă cele mai mari şanse de a dormi la Cotroceni din 2014, dar cred că fac o treabă de tot rahatul. Asta dacă Somnorilă nu decide de capul lui ce să declare, avînd impresia că este un om mare şi poate judeca cu capul său. Cazul Fenechiu este, în primul rînd, eşecul preşedintelui PNL. Dar probabil că bugetul asigurat de către FNQ pentru campaniile electorale de anul trecut a fost mult prea bogat pentru a mai putea evita numirea sa la Transporturi. Eşecul era previzibil. Dar era mai uşor în opoziţie. Apăreai la Antena 3 şi… te rezolvai.
Mai avem mai mult de un an pînă la alegerile prezidenţiale. Există şanse mari ca Antonescu să le piardă, pe merit. Asta dacă nu decide să facă ce ştie el cel mai bine: să doarmă cît mai mult şi să vorbească cît mai puţin. Dar nu cred că se poate abţine.
Aş vinde cinci regizori români pentru un sunetist mediocru
E bine că se fac filme româneşti. Acum 15 ani nu mai făcea nici dracu’ filme în România. Dacă apărea unu’ pe an era eveniment. Acum apar cîteva pe an, unele chiar bune şi cu succes prin Europa. Dar eu am o problemă cu aproape toate filmele care se fac la noi: sunetul e incredibil de prost. De exemplu, aseară au dat pe HBO filmul „O lună în Thailanda”. Cică un cuplu se desparte în noaptea de Anul Nou, tipul luînd-o prin cluburile Bucureştiului în căutarea fostei gagici pe care crede c-o iubeşte. Mă rog, asta am citit despre film, că n-am reuşit să înţeleg mai nimic din el.
Tot ce mi-a rămas în cap e piesa remixată a lui Jennifer Rush. Şi chiar am încercat să fiu atent vreo 20-30 de minute. Degeaba. Poate filmul era fain, poate era „o radiografie a unui oraş emergent (Bucureşti) şi a degringoladei unei întregi generaţii de tineri adulţi aparţinând clasei mijlocii” şi alte bălării d-astea. Să dea naiba dacă am înţeles ceva! Şi la „Loverboy” aproape la fel am păţit, doar că acolo m-am străduit, că apărea Ada Condeescu goală. Asemenea şi cu „Portretul luptătorului la tinereţe”, doar că ăia nu vorbeau prea mult. Mă gîndesc că d-aia avem filme cu puţine dialoguri, că oricum n-ar înţelege lumea ce discută ăia în film.
Dacă aş fi Ponta aş da vreo cinci regizori ai „noului val” la export, la Hollywood, pentru un sunetist mediocru. De exemplu ăla care a lucrat la Twilight, oricare film din serie.
Înţelegi ce zice gagiu’ ăla, Parkinson? Înţelegi. Mno, pe ăla îl vreau!