Deci ce anume ne împiedică și ne face să fim sceptici în folosirea amplificatoarelor pe tranzistori? Asta vine de la începuturile folosirii amplificatoarelor de acest fel când tehnologia nu era foarte bine dezvoltată și sunetul reprodus nu putea fi altfel decât foarte curat.
Nu că asta ar fi o problemă, dar tranziția de la clean la drive se realiza brutal și foarte tăios, dând naștere unui sunet care iși pierdea foarte mult din muzicalitate. Pe langă asta dinamica era extrem de redusă, îngreunându-le muzicienilor posibilitatea de a se exprima.
Dinamica unui amplificator (valve sau solid-state) oricum scade exponențial odată cu creșterea nivelului de gain. La nivele exagerat de înalte sunetul devine liniar, iar prin rularea (închiderea) potențiometrului de volum din chitară nu vom mai putea controla volumul, ci doar nivelul de saturație al distorsiunii.
De aici vine și importanța folosirii diferitelor construcții de doze de pe chitară, cu caracteristici diferite.
De exemplu o chitară echipată cu doze humbucker, datorită unui semnal mult mai puternic față de dozele single-coil, vor forța mai mult lămpile și vom obține un nivel de drive mult mai ridicat. O alternativă ar fi folosirea legăturilor de split-coil ale unei doze humbucker.
Ce înseamnă acest lucru? Știm că acest tip de doză are o înfășurare dublă, adică practic este formată din două bobine, iar prin comutarea dozei în regim de split-coil cu ajutorul unui switch auxiliar, putem anula una din înfășurările bobinei, doza comportându-se ca una single-coil.
Muzicienii profesioniști pun foarte mult accent pe tonul obținut, pentru că în ton se reflectă exprimarea tuturor ideilor, care constituie exteriorizarea muzicală în calitate de artist.
La un asemenea nivel de profesionalism, un interpret, știm că nu doar folosește mai multe chitări pe scenă ci și tonul suferă o multitudine de nivele de procesare cu ajutorul mai multor amplificatoare legate în paralel care apoi este corectat printr-un rack-block ce conține multe elemente de egalizare, compresie, gate, sau efecte.
De ce se cantă așa de tare? Întrebarea aceasta s-a transformat într-un război al volumelor între membrii trupei sau între chitariști și tehnicieni sau ingineri de sunet.
Răspunsul vine datorită următorului argument: un amplificator pe lămpi sună mult mai bine când e setat la un volum ridicat. Asta se întâmplă pentru că atunci fluxul de curent crește în circuite, lămpile se încing și ajung în zona în care ele „se simt cel mai bine”.
Atunci armonicele capătă culoare mai ales în zona mediilor joase care generează sunetul mult căutat de majoritatea artiștilor, un sunet cald, plăcut, care poate fi în același timp suficient de agresiv, fiind pe plac și în stilurile de muzică extreme. Problema se pune în continuare în următorul fel: sună bine dar sună prea tare.
De foarte multe ori am fost martori la desfășurarea unui concert foarte bun dar care a fost efectiv distrus din cauza volumului exagerat al amplificatorului de chitară. În cazul de față inginerul de sunet nu are nici o posibilitate de balansare a instrumentelor astfel încât să le ofere tuturor un „spațiu” în mix.
Într-adevăr dacă se reduce volumul, tonul are de suferit, dar o parte din vină este tot a chitaristului pană la urmă pentru că nu folosește un amplificator adecvat spațiului de desfășurare a concertului.
Secretul constă în folosirea un amplificator cu o putere potrivită astfel încât volumul să poată fi ridicat suficient de mult cât să obținem tonul dulce de care vorbeam, dar fără să depășească nivelul sonor al celorlalte instrumente. Nu trebuie să ne facem griji pentru că nu ne vom auzi.
Semnalul va fi mereu preluat de un microfon și direcționat pe boxele PA. Cu scop informativ, valorile exprimate în W (Watt) ne pot ajuta în alegerea amplificatorului în funcție de destinația unde urmează a fi folosit:
- 5-10W – suficient pentru utilizarea în apartament
- 30W – suficient pentru utilizarea în sala de repetiție sau în studio
- 50W – suficient pentru un concert într-un pub de dimensiuni normale
- 100W – suficient pentru un concert în aer liber, stadion, sau hale foarte largi