E oficial! Dorm pe preş. Sau pe salteaua gonflabilă, împrumutată de Revelion şi păstrată în portbagajul maşinii. Am ştiut eu de ce am mai păstrat-o. M-a surghiunit doamna din cauza jafului făcut la tîrgul de carte de anul ăsta, organizat în Braşov. Spuneam în ultimul post că am început uşurel, cumpărînd doar vreo două volume. Ei, în weekend mi-am dat în petec, spărgînd în mii de cioburi porcuşorul de porţelan.
Am văzut multă lume în aula Universităţii Transilvania şi am fost plăcut surprins de organizarea tîrgului. M-au dezamăgit unele standuri. De exemplu, Editura Trei am găsit-o la cucurigu, la etaj, într-un spaţiu de trei metri pătraţi chinuiţi. Aceasta a şi fost prima mea destinaţie, datorită ultimului volum al trilogiei Millennium. L-am luat la un preţ bun, reducerea fiind de 12 lei. Cred că titlurile publicate de această editură ar fi meritat un loc mai bun. Ar fi mers la parter, în locul standului cu titluri de genul “Flacăra violet şi secretele ei”. Nu mai ţin minte sub ce editură erau prezentate. Dar nici nu m-a interesat.
Rao, Humanitas şi Polirom şi-au rezervat cele mai bune locaţii, chiar aproape de intrare. Pe ultimele două le-am frecventat intens, avînd cîteva titluri la preţuri excelente.
Ce mi-am cumpărat?
GÂNDURI TÂRZII
Sub plapuma grea, televizorul e dat tare să nu aud cum oamenii de la curățenie își fac treaba. Sunt in Dusseldorf! De 2 zile! Ploile scurte și reci nu m-au lăsat să vizitez orașul, însã magazinele sunt pline de cãldurã si noi stiluri, asa cã am avut destulã treabã!
Am mai scris de Primark, dar acum vã dezvãlui cu adevãrat! Brand irlandez, etichetele ce le mai gãseam pe la second-hand cu AtMOSPHERE, da, erau de aici. Un magazin cu 3 etaje, pentru toate tipurile de femei, bãrbati si copii! Când ajungi la el, nu ai cum sa nu tai din bugetul tãu cel putin 100 euro ( sau mai mult, în cazul meu). Din pãcate, Bayern-ul nu are asa ceva, iar noile tendinte le prind de douã ori pe an, când vin prin zonã cu treabã!
Momente surprinse cu Iphone 6, poate vã înmiresmez cu o excursie de shopping! Mai multe, curând!
Parfumurile blogurilor “Despre mine”
Cînd completam rubricile obligatorii pentru a deschide prăvălia blogului, aveam intenţia să scriu chestiuni personale. Despre lucruri privite prin sticla fumurie ce-mi stă în faţa ochilor. O perioadă nici n-am avut o pagină “Despre mine“. Nu mi se părea necesară, crezînd că textele mele vorbeau în numele meu şi despre mine. Au trecut ceva luni bune de la primele rînduri încropite şi ferecate de declanşarea butonului publish. Şi îmi place să cred că în dezvoltarea acestui colţ virtual numit alphablog, am rămas pe drumul stabilit la început. Nu am deviat şi nu am încercat să copiez. Nici nu-mi stă în fire. În întunericul băncilor şcolare eu eram cel plagiat în foile extemporalelor. Întotdeauna am încercat ca blogul să fie despre mine, chiar dacă au fost subiecte pe teme politice, sociale sau dacă am scris despre cărţi sau filme gustate.
Unii cataloghează blogurile după anumite criterii. Ionuţu, de exemplu, le aranjează după succesul de care se bucură, arătîndu-şi afecţiunea pentru mediocrii ce rîd sincer de succese călduţe. Şi un succes înseamnă pentru ei un text lucrat cîteva ore sau chiar zile, care stîrneşte reacţii surprinzătoare şi măgulitoare. Şi eu mă regăsesc în această grupă.
Eu le cataloghez după modul în care autorii lor se oglindesc în luciul textelor scrise. Eu aş împărţi blogurile în două categorii:
- Bloguri “Despre mine“
- Celelalte.
Majoritatea blogurilor pe care le frecventez se încadrează în prima categorie. Şi sînt cîteva cu adevărat excepţionale pe care le-am adăugat în coloana din dreapta a paginii. Îmi place să-mi parfumez dimineţile, după-amiezile sau serile cu scrierile lor. Pentru mine asta înseamnă un blog. Ştiu, s-au inventat o grămadă de criterii după care se poate însemna un blog. De nişă, de marketing, de şi de. Sînt unii care şi-au făcut din etichetarea aceasta un adevărat job blogosferic şi privesc superior orice altă opinie contrară. Nu pot decît să le spun baftă în continuare.
Mai ieri am citit pe blogul trilematic o iniţiativă ciudată. Acum să-mi spună cineva, cine şi-ar pune o chestie d-aia pe blogul său? Cum am spus-o şi într-un comentariu la articolul semnalat, mie îmi este prea drag blogul ăsta pentru a agăţa un asemenea panou greţos şi plin de ură. Parcă seamănă extrem de mult cu un afiş pus într-o vitrină din perioada interbelică în care se anunţă “Nu servim evrei“. E doar un exemplu despre ce nu aş vrea să mai citesc pe bloguri. E drept că şi pe zoso.ro nu găseşti mesaje diferite. Acelaşi tip de flegme, doar ambalate mai sărăcăcios. Dar asta este o altă discuţie ce-l include pe nenea zoso.ro. Un personaj pe care eu îl găsesc simpatic prin lipsa umorului şi excesul de aroganţă emanate. Şi nu ascund faptul că de multe ori am intrat de bunăvoie în contre cu personajul lui Vali Petcu. Dar am făcut-o cu plăcere şi fără ură. Un motiv ar fi şi acela că niciodată Zoso nu se ridică la fineţea comentariilor mele şi atunci îl privesc de sus. Da, mai sînt şi eu arogănţel din cînd în cînd. Dar acţiuni de genul celor iniţiate de Mircea Popescu le consider pestilenţiale şi fără nici o legătură cu ideea de blog în care cred eu.
Încă un motiv să savurez textele scrise de oamenii frumoşi pe care îi colecţionez în blogroll. Sînt blogurile “Despre mine” şi nu despre alţii, pe care le inspir pînă mă îmbăt.
Şi beţia asta e tare plăcută!