Mereu m-am ghidat după principul următor:
Atunci când pui suflet în orice lucru întreprinzi, cu siguranţă ceilalţi îţi vor răsplăti străduinţa.
Recunosc ca am scris articolul pe fugă, în ultima zi de concurs, însă mă gândisem la promovarea BlogTAG de la prima mea campanie. M-am bucurat că am reuşit să le transmit gândurile mele, se pare că ceea ce am scris m-a ajutat să câştig un premiu consistent pe care îl voi preţui.
Înseamnă mult pentru mine că am atins o coarda sensibila, ca articolul a fost pe placul lor.
Am reuşit să îi impresionez, ceea ce îmi spune că am fost pe aceeaşi lungime de undă cu echipa BlogTAG, cu valorile după care ei se conduc şi cu care m-au fermecat de la bun început.
Recomand celor ce îşi doresc să scrie, să încerce campaniile şi concursurile BlogTAG.
Mulţumesc BlogTAG!
Cum sa faci bani din blog fara a iti aliena publicul
Pentru un blogger, a posta articole publicitare pe blog poate sa se dovedeasca a fi destul de inconfortabil la inceput. Esti obisnuit sa ai control deplin pe blogul tau si sa scrii despre ce te taie capul, iti e greu sa accepti ca vine cineva si iti impune un numar de cuvinte, sintagme obligatorii, sa ai grija la moderarea comentariilor. Chiar daca esti platit de o companie care iti pretuieste aportul creativ si serviciile de promovare pe care le poti aduce, tot vei fi un reprezentant al brand-ului asa ca vor fi destul de precauti in colaborarea cu tine. Multi bloggeri se agata cu obstinatie de statutul lor de comentatori independenti si confunda lipsa de flexibilitate cu integritatea. De cele mai multe ori, asta rezulta intr-o incheiere a colaborarii de catre departamentele de publicitate care nu au nici timp, nici chef de mofturi.
Ce se recomanda este gasirea unei solutii de mijloc in care interesele fiecarei parti sa fie protejate. Ca blogger, ai multiple argumente pe care le poti folosi pentru a te asigura ca vei putea sa iti pastrezi controlul editorial pe articolele de promovare. E bine sa cauti clienti care apreciaza continutul pe care tu deja il creezi pentru blogul tau si care au incredere in tine sa scrii articolele care sa le puna produsele intr-o lumina favorabila. Insa daca ai de a face cu o colaborare in care clientii tai incearca sa isi tot bage nasul in bucataria ta interna, e bine sa ai deja pregatita o explicate prin care sa ii faci sa inteleaga ca publicul tau iti viziteaza blogul pentru ca este pe aceeasi lungime de unda cu felul in care scrii tu, si ca devierile de la stilul personal vor fi taxate de public in detrimentul tau si al brand-ului pe care il promovezi.
Cu privire la produsele sau serviciile promovate este preferabil sa nu iesi foarte mult din zona ta de confort. Ceea ce scrii in advertorial trebuie sa fie in primul rand credibil. In unele situatii e simplu, folosesti produsul si esti multumit de el, povestesti pe blog cam care a fost experienta ta si cu asta basta. Insa e aproape imposibil sa ai colaborari doar cu advertiseri care isi doresc sa promoveze produsele tale preferate. In aceste situatii e bine sa incerci sa te plasezi la limita sinceritatii – mentionezi si defectele percepute de tine la un produs, dar incerci sa iti dai seama daca sunt lucruri peste care ai putea trece sau care sunt acceptabile in raport cu pretul, etc. Uneori e stanjenitor, dar e bine de retinut ca odata ce ai mentionat ca este vorba de un articol de promovare publicul tau va aprecia sinceritatea pe care o arati si va avea o mai mare tentatie sa incerce un produs de al caror defecte este constient. Traim intr-o lume suprasaturata de publicitate, uneori inacceptabil de nesincera, si oamenii apreciaza daca mentionezi defectele si te iarta daca le diminuezi un pic importanta. Pentru clientii tai poate fi o problema, de aceea e nevoie sa le mentionezi daca intentionezi sa expui si opinii negative, dar in cele mai multe cazuri daca o faci cu subtilitatea necesara vor accepta advertorialul tau. E de prisos de mentionat ca in cazul in care ai o parere deosebit de proasta despre un produs, nu e o idee buna sa il promovezi.
O solutie alternativa, pe care o poti propune cand te simti inconfortabil sa promovezi un produs, in urma propriei experiente cu el, este sa contruiesti o poveste in jurul acelui tip de produs fara a face publicitate directa produsului in sine. Poti sa scrii despre cat de mult iti place cafeaua de dimineata fara sa iti asumi ca bei cafeaua cutare si sa gazduiesti doar link-uri spre site-ul brand-ului. Cei mai multi advertiseri vor sa cumpere cresterea de PageRank pe care o va aduce expunerea link-urilor pe blogul tau, asa ca vor accepta fara probleme un advertorial care nu arata ca un text publicitar clasic.
Daca interesul major in achizitionarea de advertoriale este optimizarea pentru motoarele de cautare – SEO, atunci companiile cu care vei colabora vor avea o alta chestie cu care sa te enerveze: sintagmele cheie. Unele tipuri de exprimari pur si simplu nu iti vine sa le folosesti, si va fi deosebit de greu cand ti se va solicita folosirea acestora in volum de 3% din numarul total de cuvinte din articol. Cand aplici la o campanie de advertoriale gandeste-te bine daca ti se pare usor sa atingi target-ul de cuvinte cheie pentru SEO folosite, daca ai o idee care sa te ajute sa folosesti cuvintele cheie intr-un mod natural in articol. Daca ti se par oribile, mai bine renunta. Adevertorialul pe care il vei scrie va fi cel mult mediocru si folosirea sintagmelor cheie va fi vizibila de la o posta pentru public. Poate pe advertizeri ii doare in cot ce crede publicul tau despre tine, dar pe tine ar trebui sa te intereseze.
Nu iti face griji ca publicul tau va taxa postarea de advertoriale, daca o faci intr-o maniera transparenta nu este nimic rusinos in a face ceva bani din blog. Pana la urma tu muncesti pentru a oferi publicului tau texte de calitate absolut gratuit, incerci sa nu iti incarci blogul cu tot felul de pop-up-uri enervante si alte tipuri de publicitate dubioasa, asa ca ai tot dreptul sa castigi ceva de pe urma eforturilor depuse si a experientei pe care o oferi cititorilor. Incerca totusi sa nu exagerezi cu advertorialele, ca doar nu conduci un site de anunturi. O rata de un advertorial la minim trei articole nesponsorizate este recomandata in utilizarea de advertoriale.