În stilul meu caracteristic, m-am sucit. Aproape terminasem articolul despre experienţa mea bulgărească cu unele impresiile din ţara vecină şi prietenă. Era aproape gata, dar era prea lung şi plicitsitor. Devenise aproape un mic ghid de călătorie. Ce traseu să urmezi, ai grijă la radarele poliţiei în bandă X, bla bla bla. Plictisitor. L-am şters. Devenise prea schematic şi parcă trasat cu rigla. Nu bun.
De fapt, acest mini-concediu mi-a adîncit proasta părere despre ceea ce reprezintă România, cu tot ce are ea în intestinul gros. Începînd cu oamenii şi terminînd cu turismul de mucea pe care îl practicăm. În urmă cu două luni, Manafu ne invita la un concurs despre promovarea turismul românesc prin intermediul internetului. Am fost tentat să particip şi eu, dar într-un final am zis “lasă”. Dacă săpăm printre tehnicile şi teoriile de marketing, putem să venim cu multe propuneri şi soluţii prin care turismul românesc să fie promovat eficient în online. Să zicem că angajăm nişte băieţii care vor face o campanie de va sta neamţu-n limbă, de va intra în sevraj dacă nu-şi va cumpăra bilete la Mamaia pentru vară. Ca şi neamţul, la fel va proceda şi suedezul şi finlandezul şi islandezul. Astfel litoralul – perla turismului românesc, va fi plin de blonzi. Buuuun! Dar ce o să facem cu ei? Cu ce îi mulţumim? Cu serviciile noastre impecabile? Le luăm ochii cu impecabila curăţenie a staţiunilor litoralului? Cu fabuloasele spaţii verzi amenajate? Veniţi la noi că-i Land of choise. No, am venit şi nu prea pare. La anul nu mai venim. La fel şi eu. Am fost anul trecut la marea noastră, după mulţi ani de absenţă. Anul ăsta nu mai calc. Şi nu m-a deranjat atît de mult faptul că la capitolul curăţenie sîntem repetenţi sau că aspectul staţiunilor încă poartă cu mîndrie aerul anilor 80! M-a deranjat lipsa bunului simţ al celor care ar trebui să te facă să-ţi doreşti să nu mai pleci de acolo. E drept, eşti blocat într-un restaurant vreo 2-3 ore pînă îţi este adusă comanda, care de obicei e altceva decît ce ai dorit. Schiţezi un protest, dar ţi se răspunde că aşa e la ei. Dacă nu-ţi place, poţi să pleci! Asta cînd ai noroc. De obicei, nu eşti băgat în seamă şi după 20 de minute te hotărăşti să pleci, sătul să tot faci scandal în fiecare zi.
Lipsa bunului simţ am întîlnit-o şi în sejurul meu petrecut la Nisipurile de Aur. Hotelul în care am stat a fost ocupat integral de câtre români. Ghinion. Am asistat la concursuri bizare cum ar fi, cine ţipă mai tare de la etajul 7 al hotelului, care construieşte cel mai mare munte de mîncare în farfurie (serviciul era ultra all-inclusive) sau cine reuşeşte să pună cele mai multe manele la staţia de amplificare a clubului de noapte de la subsol. Lasă-mă, frate, să mă simt bine. Cea mai grotescă scenă la care am asistat a fost autoservirea cu îngheţată. Iniţial s-au folosit cleştii pentru servire, dar românul a renunţat repede la această operaţiune. Era prea complicat. Cică mai trebuie să îi şi clăteşti cu apă! Pfff! Trăiască lingura. Astfel, îngheţata de ciocolată a devenit îngheţată de ciocolată cu vanilie, căpşuni şi frişcă. La fel şi celelalte sortimente. Scena se repeta la fiecare masă.
Ne plîngem că bulgarii au fost ajutaţi de investiţiile străine masive în turism şi infrastructură, dar nu facem nimic să le atragem către noi. În fiecare an se trezeşte cîte un ameţit din guvern să declare că de data asta sigur vom depăşi Bugaria. Anul ăsta, prostănaca de serviciu e madam Udrea, foarte sigură că îi facem pe vecini. Ce ar fi dacă am reuşi, în primul rînd, să ne autodepăşim şi abia după aceea să încercăm să ne umflăm pieptul?
Dar hai să scriu cum a fost în Bulgaria, că pînă acum am tastat doar despre ţărişoară. A fost altceva. Multe clase peste chestia de pe litoralul românesc. Servicii, aspect, respect faţă de client, amenajare. Cu declaraţii de genul “Aş acorda o notă mai mică pentru cît este de pregătit litoralul, dar este firesc pentru că este devreme” (Leni Udrea), sigur îi vom bate pe bulgari la fundul gol anul ăsta. Mai jos aveţi o bucăţică din firescul bulgăresc, cu două zile înainte de Paşte.
Nerăbdători de a începe mai devreme concediul, am plecat de nebuni cu o zi înainte către Nisipurile de Aur. Am mers la ghici. Fie ce-o fi! Nepregătiţi, am bîjbîit după bagaje jumătate de zi, reuşind să ne urnim la drum doar pe la ora 4 după-amiaza. Am oprit la poarta hotelului seara tîrziu, la ora 23. Se uitau bulgarii ca la urs. Le-am explicat că am ajuns mai devreme decît era programat şi am dori să ne cazăm, contracost bineînţeles. Tot hotelul era în febra pregătirilor. Managerul ne-a cazat cu cea mai mare plăcere, chiar scuzîndu-se de faptul că în camere va fi mai frig şi oferindu-ne aeroterme pentru confort. La plecare nu ni s-a solicitat nici o sumă în plus, pentru noaptea extra petrecută în hotel. Doar ni s-a zîmbit, fiind invitaţi pentru sezonul estival. Şi încă ceva, servirea a fost ireproşabilă, iar staţiunea foarte tare.
Şi atunci întreb, de ce să mă duc la Mamaia sau Neptun? Că poate anul ăsta va fi altfel?
Nu, mulţumesc! Mie îmi place bunul simţ.