Cosuri dulci de Paste

  1. Cos mare cu dulciuri de Pasti

Contine: cozonac, trufe, briosa iepure, briose oua, 3 macarons oua, cos

Un cos mare cu dulciuri de Pasti e o mare bucurie! Fa-le o supriza celor din jur si alege sa ii indulcesti cu bunatati de la Mara Mura! In cos gasesti traditionalul cozonac, cu nuci, cacao si stafide, numai bun pentru masa in familie, dar si briose cu figurine, preferatele copiilor! Toate dulciurile prezentate in aceasta oferta pot fi achizitionate si separat de la cofetaria Mara Mura.

Atentie! toate produsele contin alergeni!

Pret: 198 lei

  1. Cos mediu cu dulciuri de Pasti

Contine: trufe, briosa iepure, briose oua, 3 macarons oua, cos

Masa de Pasti merita ceva special anul acesta! Serveste-le celor dragi dulciurile de la Mara Mura sau fa un cadou deosebit: un cos cu dulciuri! Ce spui de trufe, briose si macarons, delicioase si deosebit decorate? Briosele decorate special au si umpluturi pe masura: briosele decorate cu oua au blat de ciocolata alba, sunt umplute cu crema lime, au ciocolata alba deasupra si sunt decorate cu oua de ciocolata si ciocolata neagra rasa. Briosa cu iepure este de ciocolata umpluta cu caramel si crema de ciocolata. Dulciurile din oferta sunt facute din ingrediente naturale, fara conservanti si decorate cu glazura din zahar. Atentie! Toate produsele contin alergeni 

Pret: 128 lei

  1. Cos mic cu dulciuri de Pasti

Contine: trufe, briosa iepure, briosa oua, macarons oua, cos

Fa-ti o mica bucurie! Comanda un cos mic cu dulciuri de la Mara Mura, pregatite special pentru masa de Pasti! Comanda cosul cu dulciuri si vei gasi delicioase trufe, briose si macarons, aranjate intr-un cos! Te surprindem cu trufe de ciocolata cu visine, iar deliciosii macarons te vor impresiona prin savoare, dar si prin decorul deosebit, special pentru sarbatorile de Pasti. Briosa cu iepure nu este numai deosebit decorata. Are si o savoare pe masura! Umpluta cu caramel si crema de ciocolata, va face deliciul oricarei mese. Il poti comanda pentru tine sau il poti face cadou celor dragi! Facute din ingrediente naturale fara conservanti, prajiturile de la Mara Mura sunt alegerea perfecta pentru aceste sarbatori. Toate dulciurile prezentate in aceasta oferta pot fi achizitionate si separat de la cofetaria Mara Mura. Atentie! Toate produsele contin alergeni!

Total: 78 lei

La final de concediu

Întors de mai puţin de 12 ore în ţară, am dormit ca un căţel care a alergat timp de două săptămîni fără oprire. E puţin ciudat să revii în ţară după ce ai fost rupt de orice informaţie importantă de aici. Fără internet, am avut un netbook cu mine dar l-am ţinut mai mult de decor, pentru a-l umple de poze, şi fără telefon. Da, mai ales fără telefon. Asta ar mai trebui s-o încerc mai des. Nici nu mai ştiu ce sonerie mai am, aşa de mult m-am dezobişnuit. Şi n-am fost plecat într-o pădure pustie, fără apă şi electricitate. Mă rog, apa n-avea ea presiunea prea mare, dar am avut la îndemînă apa de mare sărată. Atît de sărată încît pielea ţi se strîngea precum o smochină uscată, după cinci minute de stat la soare.

Salento iulie – august 2010. Nu-i o destinaţie prea obişnuită nici măcar pentru italienii mai din nord. De obicei, turiştii care preferă să vină în acest mic capăt de lume sînt italienii plecaţi de aici în căutarea unui trai mai bun. Iar în luna august revin acasă pentru o gură de relaxare sudistă. Relaxarea salentină este cu adevărat desăvîrşită. Începînd cu modul de a conduce pe străzi şi terminînd cu cel de a mînca, incluzînd în meniu şi modul lor de a munci. Prima dată cînd am ajuns aici nu ştiam ce să fac. Să mă enervez de tot ce mă înconjoară sau să mă las purtat de valurile calde ale acestui pămînt roşu. Pămînturile sînt roşii pur şi simplu, fiind umbrit de mulţi, foarte mulţi măslini. De altfel, aici măslinul este şi un copac de decor. Parcurile puţine pe care le-am întîlnit sînt brăzdate de măslini plantaţi cu rigla. După două zile de bătut străzile şi localităţile de aici am înţeles că Salento (Salentu în dialectul local, un fel de hîrîială guturală) este un loc de iubit aşa cum e sau de urît cu tot sufletul. La orice pas simţi istoria care pică pe tine. Clădiri vechi, bine întreţinute sau în curs de renovare, sînt la orice colţ. În Nardo, orăşelul în care am avut cartierul general, centrul istoric se află într-un amplu proces de renovare. Şi chiar au ce să renoveze. La fiecare colţ de străduţă ţi se dezvăluie cîte o biserică sau catedrală. Am făcut o plimbare de vreo două ore într-o vineri dimineaţă, aproape consumînd bateriile aparatului foto.

Spuneam despre urît. Dacă eşti o persoană riguroasă şi excesiv de pretenţioasă, atunci Salento nu este de tine. Gunoiul îl întîlneşti mai la tot pasul. Puţinele coşuri de gunoi stradale şi durerea în fund a localnicilor strică într-o anumită măsură bunătatea aceasta de regiune. Uneori am avut impresia că mă aflu în Constanţa lui Mazăre, mizerabilă şi lăsată în paragină. De multe ori mi s-a făcut dor de Braşovul meu cu parfum nemţesc şi curat. Dar după cîteva zile m-am obişnuit şi cu imaginile care îmbinau mizeria cu splendoarea peisajelor şi a clădirilor istorice. În centrele istorice este, totuşi, mai curat. La fel şi cu stilul lor de condus, relaxat şi enervant pentru un vitezoman român. Aici regulile de circulaţie au fost suspendate. Funcţionează mai degrabă mica înţelegere. Prioritatea de dreapta a fost îngropată pe vreo plajă. Mi-a fost dat de foarte multe ori să văd în oraşe maşinile cum se opresc pentru a permite pietonilor să traverseze prin locuri nepermise. Iar viteza medie în localităţi tinde spre 20 kilometri la oră. Dar nu-i bai. Aici nimeni nu se grăbeşte. E ritmul oamenilor de aici. Oameni care nu ştiu să semnalizeze, dar nici să claxoneze atunci cînd stau mai mult decît trebuie în trafic. M-am enervat în primele zile, dar am ajuns să îmbrăţişez şi eu acest stil de condus. Mă transformasem într-un pensionar cu bască. Ochelarii cu dioptrii mari îmi mai lipseau. Văd că am început să scriu la prezent, chiar dacă nu mai sînt acolo. Deh, un pic de nostalgie. Cert e că blogării de aici, dacă există, nu prea au ca subiect modul în care se conduce. Nu prea îi interesează subiectul. Dacă vor puţintică viteză sau chiar se grăbesc, cu toate că mă îndoiesc, virează către autostradă şi bagă o gonetă de 130 de km/h.

Data viitoare vă arăt nişte poze din Otranto, un orăşel cu adevărat superb de la Marea Adriatică. O să încropesc şi o prezentare a regiunii, că pînă acum am tot bîlbîit aici nişte explicaţii sumare. Astea ar fi mers scrise în timp real, dar nu fu internete fără sîrmă şi de netcafe n-am avut timp şi nici chef. Merge şi după zic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *